Daruieste lectura: gazduieste si tu biblioteca EduAct

După ce citești o carte, nu o uita pe raftul din bibliotecă. O carte poate fi un refugiu sau poate fi o poartă spre noi orizonturi. Și de cele mai multe ori, pentru copiii care au acces limitat la cărți, ele aduc fascinație.

La finalul anului trecut am lansat invitația companiilor de a găzdui în lobby-ul lor biblioteca mobilă EduAct, pe rafturile căreia oricine poate lăsa cărți. Prima clădire de birouri care ni s-a alăturat a fost Campus 6.1, iar pasul următor a fost făcut spre Opera Center. Următoarea oprire poate fi chiar în office building-ul tău!

Ce facem cu ele?

Cartea oferită de tine va fi citită de un copil care o va avea la dispoziție în biblioteca școlii. Și apoi de alt copil. Și apoi de alt copil. De prea puține ori școlile de la sat au o biblioteca. Angajamentul nostru este de a crea biblioteci și de a le dota, cu sprijinul tău!

Începem dotarea cu două școli din comună Plătăresti, județul Călărași, atât prin amenajarea spațiului de lectură, dar și prin conținut. Gândește-te cât de mult poți stimula imaginația și curiozitatea unui copil printr-un simplu gest!

Cum te poți implica?

Dacă ai un perete liber în spațiul tău de birouri, hai să lăsăm biblioteca EduAct acolo timp de o lună, pentru ca toți colegii tăi să poată oferi o carte. Veche, nouă, nici nu contează. Paginile ei vor fi răsfoite și deschise de atât de mulți copii de la sat!

Cover Campanie Biblioteca Mobila

    seventeen − 15 =